,,Ca preot al bisericii Caramidarii de Sus din Bucuresti, ce pastoresc aci de 22 de ani, ma simt dator sa-i scriu istoricul ei, asa cum l-am aflat si eu din gura batranilor locului, ori din hristoave, si sa pot lamuri astazi, toata fiinta acestei biserici care, desi la margine de oras, devine si mai atragatoare in povestirea scrisa a trecutului ei, avand o viata plina de intamplari si peripetii, ce arata cat de inimosi au fost putinii sai drept credinciosi, hotarati si mandri de biserica lor, pe care ei singuri au condus-o pana la legea din 1883.." 2 Maiu 1935 Pr Ioan Museteanu

Istoricul Mahalalei Caramidarii de Sus

Mahalaua Caramidarii de Sus vine la Nord-Vestul Bucurestilor (aceasta in 1935. Astazi, o data cu dezvoltarea orasului, este situata in centrul largit al Bucurestiului) , spre Ciurel, si se invecineaza la Est cu parohia Sf Elefterie, la Sud cu Palatul Cotroceni si Pirotehnia Armatei, la vest cu satul Militari ( astazi cartierul Militari) si la Nord cu Manufactura de tutun Belvedere.
In secolul al XVI-lea aici se intindea satul si mosia Grozavesti. La 1559, aprilie 21, gasim ca proprietar al mosiei Grozavesti pe Manea. In decursul timpului mosia Grozavesti este vanduta si cumparata de mai multi proprietari. In timpul domniei lui Mihai Viteazul, boierul Mitrea Vornicul cumpara mosia Grozavesti, impreuna cu sotia sa Neaga Vorniceasa. Apoi, Mitrea Vornicul daruieste partea sa, jumatate din satul Grozavesti, Manastirii Sf Nicolae Mihai Voda ( cea de la Izvor). La inceputul secolului al XVIII-lea, se gaseau doua manastiri cu parti de mosie in Grozavesti: Manastirea Mihai Voda si Manastirea Sf Ioan cel Mare din Bucuresti.
Catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, pe lunca Dambovitei, in Grozavesti, a inceput sa se lucreze caramida, de unde si numele mahalalei de ,,Caramidari", ce-l intalnim pentru prima oara la 1810, intr-o Catagrafie a bisericilor bucurestene. Doua planuri ale Bucurestiului din 1790, dintre care unul de Ferdinand Ernst si altul de Franz B Purcel, au pe lunca Grozavestilor insemnarea ,,Ziegel Schlag" (batutul caramizii).
In anul 1810 satul Grozavesti avea 30 de case cu 80 de suflete. Catagrafia populatiei orasului Bucuresti din 1834, nu are numaratoare aparte pentru mahalaua Cramadiarii de Sus, ci o inglobeaza in mahalaua Sf Elefterie, de care depindea, si numai de preoti se spunea ca sunt de la biserica ,,de la izvor"- biserica Caramidarii de Sus avea si hramul ,,Izvorul tamaduirii"

Zidirea si restaurarile Bisericii Caramidarii de Sus

Documentele arata ca pana la anul 1805 nu a fost biserica in Caramidari si ca abia atunci ,,din neaparata trebuinta ce aveau mahalagii de o sfanta biserica, au cerut voe si blagoslovenie egumenului Visarion de la Manastirea Cotroceni, ca sa faca biserica intr-aceasta mahala" . Parintele Visarion Cotroceanul le-a randuit15 pogoane de teren, cumparate de jupan Sterie Kirovici macelarul, unul din primii ctitori ai bisericii, si au facut aici o bisericuta de piatra. Pisania din 1805 arata ca bisericuta avea trei hramuri: Izvorul Tamaduirii, Sf Ioan Botezatorul si Sf Nicolae . Alti ctitori: protopop Niculae Traznea, Marin Diaconu Traznea, arhimandrit Visarion Cotroceanul si alti credinciosi.

In anul 1827, pe 2 octombrie, din cauza unui cutremur de pamant, biserica s-a stricat atat de rau , incat preotul mahalalei, Popa Panait, a iesit cu o icoana la drum si cerea milostenie pentru reparatia bisericii. Trecand pe acolo parintele Iosif, egumenul de la Cotroceni ,,s-a inteles in vorba cu Popa Panait pentru facerea din nou a bisericii, si au dat prin mana preotului bani sa cumpere cinzeci mii caramida, mia pe 28 lei, care a si fost dusa in curtea bisericii, dar neputandu-se gati materialurile ca sa se inceapa zidirea, au ramas pentru alta vreme". Adevarul trebuie cautat si in alta parte: ,,la 5 Decemvrie 1827, spre urmare poruncii inaltului firman, se da in stapanirea egumenilor greci, ocarmuirea manastirilor inchinate si a veniturilor lor". Si atunci a fost inlocuit si Iosif de la manastirea inchinata Cotroceni, el fiind roman.

Un alt cutremur de pamant, din 11 ianuarie 1838, surpa de tot biserica, asa ca preotii mergeau la manstirea Cotroceni pentru savarsirea Sfintei Liturghi. La 10 februarie 1847, locuitorii caramidareni merg impreuna cu parintele Protasie ( in mirenie Popa Panait) la Iosif Arhimandritul, care acum era presedinte la Dicasteriei Bisericesti de pe langa mitropolia Ungro-Vlahiei, care se indupleca si ridica biserica din temelie, ajutand si mahalagii cu 3000 lei. In anul 1848 biserica era gata, avand ca hramuri Buna Vestire si Nasterea Sf Ioan Botezatorul.

Din pacate, dupa 27 de ani, biserica se ruineaza, necesaitand reparatii costisitoare. Pentru reparatia bisericii s-au folosit fondurile rezultate din expropierea unei vii a bisericii de pe mosia Cotroceni, dania lui Iosif Arhimadritul, si din vanzarea unui loc catre caile ferate. Cand sa inceapa reparatia, in ziua de 10 august 1875, intr-o Duminica dupa-amiaza, biserica a luat foc de la scanteie unei locomotive (invelitoare bisericii fiind de sindrila). Societatea franceaza a cailor ferate despagubeste biserica cu 12.000 lei. Si cu alti 23.015 lei, proveniti din vanzarea terenurilor pomenite mai sus, se incepe reconstructia Sfantului Locas, care tine doi ani, pana la 21 aprilie 1878.

La aceasta restaurare s-au facut: tampla (catapeteasma) din lemn de tei, in locul celei de zid cu toate icoanele praznicare, pictura, invelitul bisericii cu tabla de fier, clopotele, podul de la cor (cafasul) cu scara lui de fier, zidirea amvonului, patru candele de argint( cele de la catapeteasma)- acestea toate exista si astazi

In anul 1909, la 4 noiembrie, biserica este inchisa de Mitropolie, deoarecea ameninta cu surparea. Biserica este intarita cu legaturi de fier, acoperisul este invelit cu tabla de plumb, se fac ornamentele de afara, se pune mozaic pe jos in biserica, iar la 11 decembrie 1911, biserica era gata si se deschide iarasi pentru oficierea Sfintelor Slujbe.

Intre anii 1923-1925, o noua restaurare aduce biserica la o stalucire necunoscuta pana atunci, prin intoducere de lumina electrica, vitralii, sfesnice de alama, mobilier nou de stejar cu lambriuri, poleitul tamplei, spalatul picturii, usi scuptate de stejar la intrare si ridicarea casei parohiale.

Ultima restaurare

Aflandu-se in stare de ruinare , anul 1983 marchează începutul refacerii complete a sfântului lăcaş, ce va cuprinde lucrări complexe de renovare şi restaurare, ele vor aduce biserica în stadiul actual. La exterior s-au remediat tencuielile degradate, s-a refăcut învelitoarea, s-a înlocuit cu geam blindat ferestrele de la turle, s-au reparat jgheaburile, burlanele, s-a restaurat trotuarul din jurul bisericii. Au fost necesare lucrări şi la interior, ele constând din refaceri de tencuieli, înlocuirea pardoselii degradate cu plăci de mozaic şi a parchetului în altar. Aceste lucrări ce au durat un an, au fost în valoare de 213 000 lei. În continuare, fiind necesare lucrări de restaurare a picturii a fost întocmit un deviz în valoare de 144 399 lei şi, în urma aprobării acestuia, din toamna anului 1985 până în 1987, pictorul Ion Nichita a restaurat pictura, recepţia lucrării având loc la data de 6 iulie 1988, sub preşedinţia p.c. părinte David, delegat din partea Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor.

Pe lângă lucrările sus menţionate, s-a reparat şi clopotniţa, care ameninţa să se prăbuşească, s-a executat aleea din beton, s-a mai confecţionat mobilier bisericesc la Atelierele Plumbuita, aşa cum se vede în sfântul altar şi în biserică, s-a vopsit cu bronz învelitoarea, şi s-a zugrăvit la exterior, valoarea acestor lucrări fiind de 80 000 lei.
Totalul lucrărilor efectuate la parohia Cărămidarii de Sus s-au ridicat la suma de 437 399 lei, dotaţia Sfintei Arhiepiscopii fiind de 50 000 lei şi restul din fonduri proprii şi din donaţii ale credincioşilor.

Purtătorul de grijă al acestor lucrări a fost preotul paroh Monoranu Ştefan ( Preot paroh intre anii 1981-2008). Slujba resfinţirii s-a oficiat de către Prea Sfinţitul Episcop Roman Ialomiţeanul, delegatul PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu P.C. protopop Dumitru Iordache, de la Protoieria I Capitala.”

Valoarea culturala

 

 

 

 

Mai jos: Crucea din Altar si o parte din icoanele praznicare

 

 

Pictura bisericii este de o mare valoare culturala. Ea a fost realizata in anul 1877 de catre pictorul Gheorghe Ioanid, cel mai cunoscut ucenic al lui Gheorghe Tattarascu. Acesta a făcut pictură religioasă în stilul neoclasicist al maestrului său, precum şi portrete şi tablouri de gen care vădesc preocuparea pentru studierea psihologiei modelelor şi capacitatea de evocare a atmosferei („Portret de cărturar”, „Portretul lui Tattarescu”, „Atelierul pictoului”, 1904).

De mare valoare sunt si icoanele din catapeteasma care, impreuna cu icoanele praznicare,Crucea de pe catapeteasma, catapeteasma,Crucea din fata Sfintei Mese, vitraliile ,formaza un ansamblu unitar vechi de peste 100 de ani,mai rar intalnit in bisericile din Bucuresti

 

 

Minunea Sfantului Nicolae

In anul 1989 casa parohiala a fost sparta. Din ea au fost furate mai multe lucruri, dar si doua icoane. O icoana a Maicii Domnului, pictata pe sticla, si o icoana a Sf Ierarh Nicolae( poza de mai sus), pictata pe lemn. Dupa un an de zile, de ziua Sfintilor 40 de Mucenici, in timpul Utreniei, in timp ce cadea Sfanta Biserica, preotul paroh este oprit de un domn cu doua icoane in mana. Acesta, plangand, ii spune preotului: ,,-Parinte, icoanele acestea doua le-am furat acum un an , de aici de la biserica. Imi faceti de vreti, dar eu nu mai rezist. -Dar ce s-a intamplat frate?... il intreaba preotul. -Parinte, dupa ce am furat icoanele acestea, la nici o saptamana am fost prins furand dintr-un magazin. Am facut puscarie 1 an, fiind eliberat acum 2 saptamani. De cum am ajuns acasa, in prima noapte mi s-a aratat un batran, cred ca Dumnezeu, care ma certa sa duc icoanele de unde le-am luat. Asa am patimit in fiecare noapte si, de spaima si de suparare ca nu pot dormi, intr-una din zile i-am scobit, cu un cui, ochii Sf Nicolae. Dar tot tot nu m-a lasat in pace, ci ma ameninta in fiecare noapte. Astazi m-am hotarat sa vin la biserica si sa aduc icoanele inapoi. Mai bine ajung iarsi la puscarie decat sa ma mai certe Dumnezeu in fiecare noapte... -Frate, ii spuse preotul, eu nu iti fac nimic. Bine ca ai adus icoanele inapoi."

Icoana Maicii Domnului

Icoana Maicii Domnului ( stanga, poza de mai sus) mult indragita de enoriasi, a fost pictata de parintele Visarion Iugulescu. Desi criticata de multi pictori ca nu a fost realizata ,,dupa tipic", dragostea Maicii Domnului nu a incetat sa se reverse si prin aceasta icoana. De doua ori s-a dorit schimbarea ei, dar Maica Domnului a aratat prin anumite semne ca nu doreste aceasta. Mai multe persoane au declarata ca au visat sa aduca flori la icoana. O doamna ,care avea o fata paralizata, a dorit sa ramana la slujba pana la miruit. Dar la sfarsit si-a dat seama ca a gresit, pentru ca , transportul fiind greoi, avea sa intarzie, lasand neingrijita pe fata ei. Dar uitandu-se si rugandu-se la aceasta icoana, se apropie o doamna, pe care nu o cunostea, care ii spune: ,, -Noi mergem in cutare parte a Bucurestiului. Avem masina personala si, daca e aproape de casa dv, va luam cu noi.- Da, dupa cate vad suntem vecini de cartier, a raspuns doamna inspaimantata de o asa mare purtare de grija a Maicii Domnului...."

http://www.ziarullumina.ro/articole;1002;1;13310;0;Daca-nu-viu-la-b...